Reprezentanţii românilor din Valea Timocului au solicitat retragerea ambasadorului ţării noastre la Belgrad şi a consulului din Zaicear
Românii din afara graniţelor se confruntă cu mari dificultăţi în păstrarea identităţii naţionale şi sunt supuşi unui proces continuu de asimilare, susţin liderii acestor comunităţi care participă la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului.
Potrivit corespondentului nostru Angela Bârsan, pentru al treilea an consecutiv, reprezentanţii românilor din Valea Timocului au solicitat retragerea amabsadorului ţării noastre la Belgrad şi a consulului din Zaicear.
Preşedintele Partidului Neamul Românesc din Serbia, Predrag Balaşevici, şi-a argumentat poziţia:
Aceşti oameni nu că nu ne sprijină, ei chiar fac o politică antiromânească a românilor din Tomoc. Eu cred că această politică nu este politica României, aşa că sperăm că poate de aici să aducem un mesaj mai departe de unde unii oameni ar trebui să înţeleagă că este momentul potrivit, urgent trebuie să se facă ceva pentru că încet-încet în Timoc se vorbeşte din ce în ce mai puţin limba română, nu avem mass-media, biserica are mari probleme.
Într-un mesaj adresat românilor de pretutindeni prezenţi la Izvorul Mureşului, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, le dă asigurări că instituţia pe care o conduce face toate eforturile pentru a le rezolva problemele. „Este nevoie de reciprocitate în relaţiile bilaterale cu ţările vecine”, au afirmat atât şeful diplomaţiei de la Bucureşti, cât şi preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, Marcel Bujor:
România poate fi un etalon, un exemplu de cum sunt tratate minorităţile. Sunt 18 deputaţi în Parlamentul României, ceea ce nu se reflectă să spunem în Ungaria sau în altă parte unde românii uşor-uşor sunt asimilaţi ca şi cetăţeni maghiari. Sper că aici instituţiile statului, începând chiar cu Parlamentul, cu Guvernul, cu Preşedinţia, toate instituţiile trebuei să facem tot ce este posibil ca românismul şi românii să nu dispară de pe Valea Timocului, din Bulgaria, ş.a.m.d.
Tema centrală a evenimentului de anul acesta de la Izvorul Mureşului este „România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”.
Sursa foto: facebook.com/Universitatea de Vară Izvoru Mureșului
Sursa: RRA