Reglementarea detectorismului amator, pe agenda dezbaterilor arheologilor reuniţi la Târgu Mureş

Cu ocazia Sesiunii Naţionale de Rapoarte Arheologice ce se desfășoară săptămâna aceasta la Târgu Mureş, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Arheologie, Dan Aparaschivei, a atras atenţia că cercetarea ştiinţifică este pusă în pericol de detectoriştii amatori.

La acest moment, legislaţia din România nu prevede reguli clare pentru modul în care aceştia îşi pot desfăşura activitatea.

Detectoriştii amatori ar trebui să fie atenţi la contextul arheologic, spune Dan Aparaschivei:

Ar trebui să există un control din partea Direcţiilor Judeţene de Cultură a locurilor în care se duc şi detectează, a modalităţii în care trebuie să acţioneze în momentul în care identifică un artefact sau un complex arheologic. S-a văzut şi în presă, sunt multe filmuleţe în care efectiv scormonesc după un artefact, după un vas, după o monedă, scormonesc efectiv şi scot acel artefact. Din punct de vedere ştiinţific este crimă.

Există şi situaţii în care există o bună colaborare între detectoriştii şi cercetătorii ştiinţifici. O astfel de situaţie s-a înregistrat în luna aprilie, în judeţul Mureş, când a fost descoperit primul tezaur eneolitic.

Pentru că detectoriştii au lăsat în pământ tezaurul, arheologii au putut cerceta corespunzător zona:

Datorită faptului că la momentul descoperirii piesele din metal au fost lăsate în pământ, colectivul muzeului format din Rita E. Németh, Botond Rezi și Daniel Cioată au reușit documentarea in situ și recuperarea unei mici depuneri de piese metalice. Mica descoperire poate fi datată la începutul epocii eneolitice (cca. 4300–3900 î.e.n.), fiind produsul unei metalurgii dezvoltate, care reușește să producă pentru prima dată primele piese autentice de metal, în contrast cu topoarele ciocan din perioada precedentă.

Arheologii consideră că această activitate ar trebui reglementată măcar la nivelul unei Ordonanţe de Urgenţă.

Autor:  Sanda Vițelar

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Unirea Ungheni, meci pe teren propriu cu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația mureșeană primește, sâmbătă, 5 ...

Parteneri