Regia de Transport Brașov se transformă în SA
Facilitășile actuale la transportul în comun oferite unor categorii de persoane vor fi menținute și de viitoarea companie de transport.
Municipalitatea brașoveană va încheia un contract de delegare de gestiunii a RAT Brașov către nou înființata SC RATBv SA, provenită din reorganizarea actualei regii de transport, așa cum cer noile reglementări europene.
Potrivit deciziei Consiliului Local, Adunarea Generală a Acționarilor din SC RATBv SA va fi formată din consilierii locali Adrian Oprică și Carmen Ferghete-Ţop de la PNL, Marius Comşa din partea PER, Lucian Pătraşcu de la PSD şi Alexandru Neacşu din partea PMP. Societatea va fi condusă de un Consiliu de Administraţie, din care vor face parte Gabriel Antohe, Tiberiu Coliban, Cristian Radu, Liviu Diaconu şi Şerban Liviu
SC RATBv SA va menţine toate facilităţile acordate în prezent de regia autonomă, având în vedere că aceste cheltuieli vor fi acoperite tot de la bugetul local. Astfel, vor fi acordate în continuare gratutăţile pentru veteranii de război şi văduvele acestora, invalizii de război, dar şi revoluţionarilor. De semenea, pensionarii vor avea o reducere de 50% la plata tichetelor de călătorie, iar cei ale căror venituri nete nu depăşesc 1.000 de lei pe lună vor primi în continuare 15 titluri de călătorie gratuite, încărcate pe un card de transport eliberat de RATBv SA. Și elevii brașoveni vor primi în continuare gratuitate totală pe transportul public, cu condiţia să nu înregistreze absenţe la cursuri. Vor fi menținute totodată și abonamentele cu 50% reducere pentru elevi.
Vali Blajovan