Programul “Euro 200” continuă și anul acesta

Programul prevede acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare.
Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.
Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare. Ajutorul se acorda o singura data în cadrul unei familii.
Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august.
Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200” în anul 2017 este de 15 milioane de lei, pentru un număr estimat de circa 12.000 de beneficiari.

Alina Andrei

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri