Procesiune cu relicva şi icoana Sfântului Papa Ioan Paul al II-lea, la Bucureşti
Mii de credincioşi şi preoţi romano şi greco-catolici din Bucureşti şi din alte zone vor participa, mâine, la procesiunea cu relicva şi icoana Sfântului Papă Ioan Paul al II-a.
Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti, doi tineri vor purta în procesiune icoana, iar un preot relicva fostului Suveran Pontif. Credincioşii vor porni de la Monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, aflat la intersecţia Bulevardului Schitu Măgureanu cu strada Pictor C. Stahi, la iniţiativa Nunţiaturii Apostolice în România, în amintirea vizitei istorice pe care Suveranul Pontif a făcut-o în ţara noastră în anul 1999.
Polonezul Karol Wojtyła a devenit Papă în 1978 şi a încetat din viaţă în 2005, la Vatican. Papa Francisc l-a declarat sfânt în 2014, fiind astfel înscris în calendarul Bisericii Catolice.
Comemorarea sa liturgică a fost stabilită pe 22 octombrie a fiecărui an.