Probleme în Covasna din cauza ploilor
În ultimele două zile, ploile abundente care s-au abătut asupra judeţului Covasna au produs probleme în municipiul Sfântu Gheorghe şi în alte câteva localităţi.
În cursul zilei de miercuri, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din subsolul piscinei acoperite din Sfântu Gheorghe, precum şi a două societăţi comerciale din municipiu, iar în această dimineaţă au fost solicitaţi pentru evacuarea apei pluviale din subsolul unui bloc aflat pe strada Nuferilor.
În urma precipitaţiilor abundente, DN 11 a fost afectat de o viitură pe raza localităţii Oituz, între kilometrii 96 şi 110, iar în zonă circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, potrivit Infotrafic.
Circulaţia pe DN 10 Braşov-Buzău, unde miercuri au fost instituite restricţii de circulaţie din cauza problemelor apărute în judeţul Buzău, ca urmare a căderii de pietre în zona barajului de la Siriu, a fost reluată.
Probleme au mai fost înregistrate miercuri în localităţile Belin, Belin Vale, Aita Mare şi Aita Medie, unde aproape 1470 de consumatori au rămas fără curent electric, dar problema a fost remediată la scurt timp de echipajele de intervenţie ale Electrica.
În judeţul Covasna continuă să plouă abundent.
Mara Deleanu