Primul hub antidepresie din România

Primul hub antidepresie din România – depreHUB – reuneşte, sub cupola unui nou concept în ţara noastră, servicii de prevenire a depresiei şi anxietăţii, evaluare, diagnostic, intervenţie şi reintegrare psiho-socială.

Iniţiativa a fost lansată de Asociaţia „Happy Minds”, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale.

Peste 50 de absolvenţi şi studenţi ai facultăţilor de psihologie vor asigura suport primar în situaţii de criză emoţională, prin intermediul unei linii telefonice gratuite – 0800.0800.20.

Numărul va putea fi apelat de persoane care au atacuri de panică, anxietate ori depresie.

Potrivit specialiştilor, peste 50% dintre românii care suferă de depresie nu ştiu că au această afecţiune, iar dintre cei care ştiu, mai puţin de o treime se tratează.

Preşedintele Asociaţiei „Happy Minds”, Yolanda Creţescu:

Yolanda Creţescu, preşedinta asociaţiei: Am gândit întregul fenomen al depresiei, de la cauze, comportamentele depresive – ele pot fi însămânțate în mica copilărie, dacă în familie am fost expus perfecționismului sau anxietății de succes, sau am avut un părinte sau un adult semnificativ în jurul meu care mi-a transmis aceste modele și acești rezolvatori de problemă. Ca atare, eu în viață voi lua aceste instrumente și le voi duce mai departe și voi aplica acest paravan de pesimism sau de anxietate.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri