Primarul din Odorheiu Secuiesc, amendat pentru nerespectarea simbolurilor de stat

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Gálfi Árpád, a fost amendat de prefectul județului Harghita cu suma de 5.000 lei, deoarece nu a arborat drapelul României alaturi de cel al Ungariei în timpul manifestarilor de comemorare a Revolutiei ungare din 1956.
Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a declarat ca sancțiunea a fost aplicată pentru încălcarea actelor normative privitoare la arborarea drapelelor altor state și nearborarea drapelului României.
Prefectul a reamintit faptul ca primarul orasului Odorheiu Secuiesc, care a fost susținut la alegerile locale de Partidul Civic Maghiar din România, a încălcat pentru a doua oară aceleași prevederi legale privind arborarea steagurilor, prima dată cu ocazia zilei maghiarilor de pretutindeni, în 15 martie.
“Îmi pare rău că nu se înțelege că respectarea legilor României nu este facultativă și îndemn, ca de fiecare dată, să punem valoare pe respectul reciproc și pe conviețuirea pașnică”, a spus prefectul județului Harghita.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Nivelul taxării din România

Corina Muntean | Citeste articolul

Există o probabilitate foarte mare ca ni...

Parteneri