Premiu de Excelență pentru Inspectoratul de Poliție Județean Mureș
Acesta a fost conferit de Institutul Est-European de Sănătate a Reproducerii pentru parteneriat în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.
Echipa Institutului a decis că în cei 15 ani de activitate, și cu precădere anul acesta, polițiștii au contribuit esențial la misiunea de a sprijini victimele agresiunilor în familie.
Directorul Executiv al Institutul Est-European de Sănătate a Reproducerii, Elena Micheu:
Încă de la început au fost principalii noștri parteneri, desigur alături de SMURD, IȘJ, Medicina Legală, de toate unitățile medicale. Ei continuă să informeze victimele, să le protejeze, să le facă să ajungă la noi în programul de adăpostire, de consiliere. Și nu putem decât să le mulțumim.”
Diploma de Excelență a fost înmânată reprezentantului Compartimentului de Prevenire din cadrul IPJ Mureș, Gabriela Pîncă.
Este un moment care are în spate foarte multe eforturi ale tuturor polițiștilor. Este un premiu dedicat lor, celor care la orice oră din zi și din noapte încearcă să protejeze victimele: femei, copii, bărbați. Încearcă să aducă o rază de speranță în viața lor.”
Anul acesta s-au înregistrat în Mureș 96 de cazuri noi de violență în familie, jumătate dintre acestea fiind raportate de polițiști după ce au luat contact cu victimele.
Marcela German