Poştaşii din judeţul Covasna au adunat aproape 3500 de semnături de susţinere pentru o serie de revendicări

Acestea vizează condiţii mai bune de muncă, respectarea concediilor de odihnă, deblocarea posturilor vacante şi acordarea unor bonusuri.
Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din judeţul Covasna, Cornel Radu a declarat că, în urma restructurării Companiei Naţionale Poşta Română, numărul angajaţilor a scăzut considerabil, ajungându-se în situaţia de a nu-şi mai putea lua concediile de odihnă.
El a mai spus că sindicatul a adunat până acum aproape 3500 de semnături din tot judeţul pentru modificarea articolul 83 din Codul Muncii, astfel încât să permită înlocuirea agenţilor pe perioadă determinată, respectiv pe timpul concediilor.
Cornel Radu a mai spus că multe elemente din Contractul Colectiv de Muncă nu se respectă, inclusiv acordarea cadourilor de 1 şi 8 martie, de Paști şi de Crăciun.
Potrivit liderului sindical, dacă revendicările nu vor fi soluţionate este foarte posibil ca poştaşii să organizeze pichete şi mitinguri în fiecare judeţ din ţară, precum şi la sediul Companiei Naţionale Poşta Română din Capitală.

Mara Deleanu

Foto: www.fspc.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri