Pompierii din Predeal au salvat un pui de urs care şi-a prins capul într-un butoi
Pompierii din Predeal au intervenit, vineri dimineaţa, pentru a salva un pui de urs care îşi prinsese capul într-un butoiaş, după eliberarea din recipentul de plastic animalul reîntorcându-se în pădure.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, animalul se afla la marginea pădurii, în apropierea unui hotel din Predeal, iar prezenţa acestuia în proximitatea zonei locuite a fost sesizată prin apel la 112.
Puiul de urs a fost iniţial prins cu o chingă, iar ulterior i s-a îndepărtat butoiul de pe cap. După ce a fost eliberat, acesta a fugit în mediul lui natural.
În urma apelului la numărul 112, la faţa locului au fost mobilizaţi mai mulţi pompieri militari, jandarmi şi un echipaj al SMURD, potrivit ISU Braşov.
Sursa: Agerpres