Peste 1300 de puieți vor fi plantați, în municipiul Brașov, de săptămâna viitoare
Puieţii sunt din specii diferite, precum tei, stejar roșu, arțar, mesteacăn, salcâm sau paltin de munte, iar mai mult de jumătate dintre aceştia sunt livraţi de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea:
Plantările vor fi încheiate înainte de Paște, cu condiția ca vremea să fie favorabilă.
În acelaşi timp, la solicitartea asociaţiilor de proprietari, reprezentanţii municipalităţii au început şi plantarea a 2 kilometri de gard viu, dar şi toaletarea arborilor din municipiul Braşov.