Peste 100 de persoane audiate într-un dosar de camătă și șantaj în Mureș. Grupul infracțional a fost destructurat

Poliţişti criminaliști și procurori D.I.I.C.O.T. din Târgu Mureş, au efectuat miercuri 25 de percheziții domiciliare în județul Mureș, la persoane bănuite de camătă, șantaj și constituirea unui grup infracțional organizat.

Din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu anul 2016, 12 persoane, din municipiile Târgu Mureș și Reghin, s-ar fi constituit într-un grup organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de șantaj și camătă și ar fi funcționat ca două grupări, care ar fi acționat în mod coordonat, în realizarea activităților infracționale.

Acestea ar fi acordat către sute de persoane împrumuturi bănești, ale căror cuantumuri ajungeau uneori la câteva sute de mii de euro, iar, ulterior, persoanele împrumutate ar fi fost determinate să restituie sume mult mai mari, cu dobânzi, în unele cazuri de peste 100%, în caz contrar, fiind amenințate sau agresate fizic.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate sume de bani în lei și valută, arme albe (macete, săbii, cuțite, topoare), înscrisuri privind împrumuturile acordate, sisteme informatice și chei de autoturisme.

12 mandate de aducere vor fi puse în executare, pe numele persoanelor bănuite, care vor fi audiate, urmând a se analiza oportunitatea dispunerii unor măsuri preventive față de acestea.Totodată, urmează a fi audiate peste 100 de persoane, în calitate de persoane vătămate sau martori.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

Virgil Natea

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri