Percheziții în 8 județe, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș

    În această dimineață, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Mureș desfășoară, în 8 județe, 43 de percheziții într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea de grup infracțional organizat, abuz de încredere, tăinuire, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

    30 de percheziții sunt în Mureș, iar restul în Vaslui, Teleorman, Harghita, Covasna, Sibiu, Bihor și Neamț.

   Din cercetări, a reieșit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracțională, care, din anul 2021 și până în prezent, ar fi acționat pe linia traficului internațional de autovehicule de lux, prin închirierea sau achiziționarea unor autoturisme de lux, autoutilitare, utilaje și vehicule de tractări, pe care le-ar fi transportat din Elveția în România, în vederea valorificării acestora în mod fraudulos sau pentru a fi dezmembrate, în vederea obținerii ilegale de bani.

    Vor fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere.

Rodica Boariu

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00060
  • usd 1.1579 1 -0.0030

  • chf 5.3087 1 0.0128

  • aud 3.0989 1 0.0017

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Târgu Mureș găzduiește Cupa României la ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 200 de sportivi de la zeci de cl...

Parteneri