PDL este împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu
Aşa a declarat, azi, liderul democrat-liberal Vasile Blaga.
PSD va analiza oportunitatea suspendării, afirmă liderul senatorilor social-democraţi, Ilie Sârbu.
Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că totul este o „diversiune ieftină”.
Preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, azi, că a început procedurile referitoare la iniţiativa de suspendare din funcţie a şefului statului, reprosându-i lui Traian Băsescu faptul că ar face campanie electorală PMP.
Tăriceanu a menţionat că cererea de suspendare trebuie să aibă minimum o treime din semnăturile deputaţilor şi senatorilor, urmând a fi înaintată Curţii Constituţionale pentru obţinerea avizului consultativ.
Potrivit lui Tăriceanu, Parlamentul îşi va da votul în 23 septembrie, iar referendumul ar urma să aibă loc pe 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Agerpres
Sursa: www.ziuanews.ro