Patru gări închise temporar de Protecţia Consumatorilor, din cauza neregulilor constatate

Gările din localităţile Sândominic, Sânsimion, Izvorul Mureşului şi Băile Tuşnad au fost închise temporar, în urma unui control efectuat, în luna octombrie, de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Harghita.

Acţiunea de verificare a vizat modul în care este respectată legislaţia în domeniul transportului feroviar, comisarii pentru protecţia consumatorilor din Harghita constatând abateri la fiecare dintre cele patru staţii CFR controlate.

Principalele nereguli constatate au fost lipsa condiţiilor normale de igienă în unele grupuri sanitare, folosirea unor săli de aşteptare neigienizate şi nerenovate, fără corpuri de iluminat, fără surse de încălzire, cu scaune rupte şi pereţi cu infiltraţii de apă şi igrasie. Totodată, s-a constat lipsa autorizaţiei valide emise de Autoritatea Feroviară Română.

Pentru neregulile identificate, comisarii CJPC Harghita au oprit temporar prestările de servicii, până la remedierea deficienţelor, în cazul celor patru găr.
De asemenea, s-au aplicat zece amenzi contravenţionale în valoare de 57.000 lei şi două avertismente scrise.

În acest an au mai fost închise temporar alte trei gări din Harghita, din cauza neregulilor identificate de comisarii CJPC.

 

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Banca Naţională a decis astăzi menţinere...

Stan Lucian | Citeste articolul

Într-un comunicat al instituţiei se prec...

Parteneri