Patru accidente pe pârtii de schi din Harghita într-o singură zi
Jandarmii montani şi salvamontiştii harghiteni au intervenit ieri pentru acordarea primul ajutor unor persoane care au suferit diverse leziuni, fiind vorba de patru accidente produse pe pârtiile de schi din judeţ.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Gheorghe Suciu, prima intervenţie s-a înregistrat pe pârtia din staţiunea Borsec, unde un turist de 43 ani, din Vrancea, acuza dureri puternice la genunchiul drept. Acesta a fost transportat de jandarmi la baza pârtiei, a fost preluat de un echipaj SMURD şi a fost transportat la Spitalul Municipal Topliţa pentru investigaţii.
După amiază, jandarmii montani aflaţi în patrulare în apropierea pârtiei din localitatea Ciumani au acordat primul ajutor unei adolescente din judeţ care se lovise puternic la cap, în urma unei căzături. După ce i-a fost oprită sângerarea, fata a fost a fost predată unui echipajului şi a fost transportată la Spitalul Municipal din Gheorgheni.
Şi în staţiunea Harghita Băi s-au produs două accidente, în care au suferit leziuni o turistă de 28 ani din judeţul Bacău şi un schior din Galaţi. Tânăra acuza dureri puternice la piciorul stâng iar bărbatul la umărul stâng, ambii suferind leziuni în urma unor căzături pe pârtie. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc pentru investigaţii suplimentare.
Agerpres
Sursa foto: www.infopensiuni.ro