Panouri informative montate cu ajutorul jandarmilor brașoveni
10 astfel de panouri de orientare a turiștilor au fost mintate pe traseele montane din judeţul Brașov.
Acțiunea de montare a panourilor de orientare în teren a turiștilor s-a desfășurat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”, cofinanţat prin Programul de Cooperare Elveţiano – Român, cu 1,8 milioane de franci elveţieni, spune purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, mr.Irina Drăgan.
Peste 50 de panouri de informare şi semnalizare turistică, au fost achiziționateîn cadrul acestui program, derulat deja de 3 ani. Panourile vor fi instalate în 11 judeţe și și conțin atât trasee și indicații de parcurs cât și sfaturi pentru turiști, spune comandantul Jandarmeriei Montane, lt.-col. Marian Mălușelu.
În județul Braşov vor fi amplasate 10 astfel de panouri turistice pe principalele trasee montane.
Vali Blajovan
Foto: Jandarmeria Română