Oferte turistice aproape epuizate de 1 Decembrie și pentru sărbătorile de iarnă

Piețele de Crăciun din Viena, Budapesta și Praga sunt destinațiile preferate de mulți târgumureșeni, în acest an, care vor să intre în atmosfera de Crăciun înafara granițelor, chiar și de Centenarul Marii Uniri.
Pentru 250 de euro de persoană, aceștia beneficiază de transport cu autocarul, 2 nopți de cazare, un mic dejun, asistență turistică și ghizi locali în aceste destinații.
În plus, la această dată, 90% din unitățile de cazare din stațiunile balneare și pensiunile turistice din zona Bucovina, Maramureș și Bran sunt ocupate până ianuarie, a precizat pentru RTM directorul unei agenții de turism Tîrgu-Mureș, Ioan Ceușan:

Se apropie week-endul de 1 Decembrie și, practic, pachetele turistice sunt cam vândute la această oră. În primul rând, am vândut piețele de Crăciun de la Viena și Budapesta. Avem două plecări și nu mai sunt locuri la aceste pachete. De asemenea, s-a vândut foarte bine zona balneară: Felix, Tușnad, Geoagiu Băi și, de asemenea, pensiunile agroturistice din Bucovina și Maramureș. Aceste destinații mai sunt preferate atât de Crăciun cât și de Revelion, în special pensiunile turistice și zona balneară unde sunt apele geotermale.

Târgumureșenii care au bugete limitate se rezumă la excursii de o zi la târgurile de Crăciun din orașele vecine și la sărbători petrecute la țară.
Parada militară de 1 Decembrie este așteptată însă și de cei tineri și de cei mai în vârstă:

Din ce în ce mai accesate de mureșeni sunt destinațiil  e scumpe de Revelion, mai ales cele din zona caldă a Oceanului Indian și Pacific.
Revine specialistul în turism din Tîrgu-Mureș, Ioan Ceușan:

Ca în fiecare an, de Revelion, vindem foarte bine zona caldă. Anul acesta se pare că e o creștere ușoară a destinațiilor spre Maldive, Thailanda, Seychelles. Ofertele aici sunt puțin mai piperate: de regulă, o familie de 2 persoane, la 7 nopți cazare cu avion inclus ajunge la 2-3.000 de euro. S-au cumpărat deja pachete în aceste destinații din Tîrgu-Mureș. Sunt căutate, să știți, aceste destinații.

De luna trecută, târgumureșenii au început deja să cumpere și pachetele turistice pentru sezonul de vară de anul viitor. Destinațiile preferate pentru ofertele de Early Booking sunt Bulgaria, Grecia și Turcia.
În vara anului viitor, vor fi zboruri directe de la Tîrgu-Mureș către Antalya de două ori pe săptămână și, pentru prima dată, în Egipt.
Prețurile au rămas aproximativ la fel, cel puțin pentru Turcia și Egipt, în schimb se remarcă ușoare creșteri pentru Bulgaria și Grecia.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Unirea Ungheni, meci pe teren propriu cu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația mureșeană primește, sâmbătă, 5 ...

Parteneri