Numeroase reclamații la Siletina pentru nerepectarea orarului
Mai mulți ascultători ai postului nostru de radio ne-au sesizat faptul că, în ultima perioadă, au fost o serie de probleme și întârzieri la cursele regulate de transport în comun de pe raza municipiului.
Este vorba în special de linia 5 de transport, dar și pe rutele care leagă orașul de Cartierul Tudor.
Reprezentanții Societății Siletina-Transport Local recunosc că au primit numeroase sesizări de la călători, mai ales în perioada geroasă din luna decembrie când mai multe autobuse vechi au cedat.
După preluarea Societății Tudortrans, Siletina a ajuns la un deficit de 10 mașini, motiv pentru care au început demersurile pentru achiziția urgentă a circa 10 autobuze second hand din Germania.
Coordonatorul de transport local, Ioan Truță:
Când temperaturile scad foarte mult, sub 10 grade, se mai întâmplă să avem probleme în transportul urban, să mai fie unele întârzieri. Într-adevăr au fost și unele reclamații de la călători. Pe linia 5 avem autobuse destul de bune. Linia 5 nu face parte din transportul urban de călători, este traseu județean. Chiar nu știu să fi avut probleme pe linia 5. Avem un deficit la numărul de autobuze, dar încercăm, în prima fază, să le înlocuim cu niște mașini second hand. Vrem să achiziționăm acum, cât mai urgent, până la 10 autobuze, până vin cele noi.”
În prima parte a anului, până în luna martie, autoritatea locală a promis că va aduce la Tîrgu-Mureș 20 de autobuse noi.
De asemenea, edilii locali se obligă să achiziționeze 80 de autobuse în următorii doi ani.
Cristina Bulbescu
Foto: www.punctul.ro