Numărul urșilor din Harghita, de trei ori mai mare decât cel optim

Este concluzia la care au ajuns specialiștii Direcției Silvice Harghita care au evaluat de curând efectivul de urși de pe cele trei fonduri de vânătoare pe care le mai au în administrare și unde trăiesc peste 120 de exemplare.

La nivel de județ mai sunt alte câteva mii de urși, pe cele peste 40 de fonduri de vânătoare administrate privat.

Trei urși vor putea fi recoltați în acest de către Romsilva Harghita prin cota de prevenție, pentru care există deja contracte încheiate cu firme de vânătoare.

Recoltarea se va face doar prin noiembrie sau decembrie, afirmă șeful Direcției Silvice Harghita, ing. Cătălin Mutică:

Într-adevăr, numărul de exemplare de urși alat în fondul forestier, da r nu numai, este mult mai mare decât numărul optim, adică numărul de exemplare pe care ar putea să-l suporte un anumit teritoriu, de peste trei ori. Și atunci, normal că presiunea este foarte mare. Populația de urs nu a regresat, dimpotrivă a crescut. Cei trei urși pe care îi avem de recoltat deja sunt contractați cu firme comisionare care ne vor aduce vânători. Vânătoarea încă nu e începută. Acum e vânătoarea la cerb, în perioada de septembrie. Nici blana nu e foarte valoroasă în momentul de față… Ar trebui să vină un pic de frig.

Printr-un amendament la Legea vânătorii, Parlamentul a decis că numărul maxim de urși care pot fi recoltați legal anul acesta este de 426.

Numărul este împărțit între fondurile de vânătoare, iar județele fruntașe la cota de prevenție sunt Harghita – cu 74 de exemplare, Covasna – cu 54, Brașov- cu 45 și județul Mureș cu 43 de exemplare.

Autor: Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Covasna: Arme de foc, arbalete, macete ş...

Stan Lucian | Citeste articolul

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi ş...

Parteneri