Neamţ stabilit în Târgu Mureş: „Distrugeţi un Bulevard unic în Europa”. Primăria promite protejarea copacilor seculari
Copacii seculari de pe Bulevadrul Cetăţii din Târgu Mureş nu vor fi tăiaţi şi nici afectaţi de modernizarea zonei, promit reprezentanţii municipalităţii târgumureşene. Asta după ce, joi, angajaţi ai Serviciului Public de Utilităţi Municipale au tăiat un singur copac de pe bulevard, înainte ca în zonă să apară protestatari.
Lucrările de amenajare a unei piaţete pe Bulevardul Cetăţii au fost întâmpinate cu proteste din partea câtorva cetăţeni, după ce unul dintre copacii aflaţi în zonă a fost tăiat.
Pe lângă cei câţiva ecologişti care au protestat pe bulevard, cerând oprirea tăierii copacilor, un blogger neamţ, stabilit de mai bine de jumătate de an în Târgu Mureş, a reacţionat dur pe site-ul său, vizitat de oameni din întreaga lume.
În această dimineaţă s-a auzit zgomotul drujbelor. Primul pas spre distrugerea acestui loc idilic, un bulevard unic nu doar în România ci şi în Europa, a fost făcut. Este primul pas spre distrugerea inimii şi sufletului oraşului Târgu Mureş”, a scris Andreas Moser.
În replică, Mircea Moldovan, de la Serviciul Public de Utilităţi Municipale Târgu Mureş, a explicat pentru Vocea Transilvaniei că bulevardul nu este în niciun fel de pericol şi nici copacii seculari de aici.
Va fi amenajată o piaţetă, dinspre zidul cetăţii spre Bulvardul Cetăţii, din calup de piatră. Este vorba despre o piaţetă pentru turişti, pentru autocarele cu turişti, o zonă carosabilă cu trotuar. Nu ne vom atinge de pomii seculari. Sunt trei copaci care vor fi tăiaţi, deocamdată Comisia a avizat doi dintre cei trei. Altfel, ar fi rămas în mijlocul drumului. Alţi copaci vor fi plantaţi în locul lor, aşa cum s-a făcut şi până acum”, a precizat Moldovan.
Acesta a recunoscut că muncitorii s-au grăbit cu lucrarea, pentru că nu toate autorizaţiile au fost emise, deocamdată, şi că va fi plătită o amendă în acest sens. Moldovan a ţinut să precizeze însă, la fel cum a făcut-o Primăria Târgu Mureş în trecut, că pomii seculari de pe Bulevardul Cetăţii nu vor fi tăiaţi. De altfel, planurile municipalităţii sunt de a dezvolta potenţialul turistic al zonei, prin amenajarea Cetăţii şi promovoarea ei.
„Copacii de pe Bulevardul Cetăţii fac parte din patrimoniul oraşului; ei vor fi îngrijiţi, protejaţi şi trataţi aşa cum impune vârsta lor înaintată”, au declarat edilii târgumureşeni, precizând, totodată, că acţiunile de plantare vor continua în cartierele oraşului.
Sursa: voceatransilvaniei.ro