Muzeul ASTRA din Sibiu, trei stele în Ghidul Michelin 2019
Muzeul ASTRA din municipiul Sibiu este recomandat turiştilor din toată lumea şi notat cu trei stele în ediţia tipărită a Ghidului Michelin din acest an, potrivit unui comunicat de presă remis luni AGERPRES.
‘Muzeul ASTRA este dovada vie a faptului că investiţiile în muzee, atunci când sunt însoţite de profesionalism, produc efecte nu doar la nivel local sau regional, ci chiar pe plan internaţional’, aşa sună o parte din descrierea făcută Muzeului ASTRA de către autorii Ghidului Michelin.
Potrivit directorului general al instituției, Ciprian Ştefan, peste 600.000 de vizitatori au fost înregistraţi în 2018, cei mai mulţi dintre aceştia, aproape o jumătate de milion, fiind atraşi de Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.