Mureșenii care au ales să plece de sărbători au optat pentru Nordul țării
După ce pandemia le-a anulat planurile de vacanță din vară, mureșenii au ales să se revanșeze în această perioadă, iar cei care au ales să nu rămână acasă de sărbători, au optat cu prioritate spre pensiunile din Maramureș și Bucovina.
Nici străinătatea nu a fost ignorată, iar pe primele locuri s-au aflat destinațiile cu puține restricții, a explicat directorul unei agenții de turism din Târgu Mureș, Ioan Ceușan:
Cu toată această situație neclară, s-au vândut destul de multe pachete turistice, în special la pensiunile agroturistice. Multe hoteluri sunt închise, deocamdată, nu sunt deschise piscinele interioare, doar cele exterioare, care sunt cu apă geotermală și care sunt încălzite, iar acest lucru a făcut ca mai puțină lume să se îndrepte către aceste destinații. În ceea ce privește externul, Maldivele sunt pe primul loc, care au întrecut orice închipuire de-a noastră de acum 2-3 luni de zile, și Egiptul. Ca și intern, pe primul loc este zona Maramureșului, cu tradițiile sale, și Bucovina.
În acest an, sectorul turistic a înregistrat pierderi de aproximativ 70%, cauzate de pandemie.
Raluca Creț