Ministrul agriculturii îi îndeamnă pe fermieri să se înscrie în fondurile mutuale
Daniel Constantin spune că acestea vor funcţiona de anul viitor. Astfel, fermierii vor putea fi despăgubiţi şi pentru alte riscuri decât cele acoperite de societăţile de asigurare.
Ministrul Daniel Constantin, care s-a aflat joi într-o vizită în judeţul Covasna, a declarat că prin participarea la fondul mutual fermierii vor putea fi despăgubiţi şi pentru pierderile suferite din cauza secetei, îngheţului, grindinei sau unor boli care le-au afectat producţia.
Acesta a mai spus că legislaţia e pregătită, prin urmare de anul viitor vor putea funcţiona maximum trei astfel de fonduri, condiţia obligatorie pentru acreditare fiind ca membrii acestuia, persoane fizice şi juridice, să deţină în exploatare peste 30 la sută din suprafaţa arabilă a României. Practic, fermierii vor avea posibilitatea să cotizeze atât la o societate de asigurare, cât şi la un fond mutual, prin urmare vor putea fi despăgubiţi 100% dacă înregistrează daune. Fondul se va constitui din 65% contribuţie naţională şi a Uniunii Europene şi 35% din contribuţia membrilor.
Ministrul Agriculturii a avut joi la Sfântu Gheorghe o întâlnire cu specialişti şi fermieri din judeţul Covasna, iar în cursul după-amiezii a vizitat mai multe ferme din zona Târgu Secuiesc la invitaţia Asociaţiei judeţene a crescătorilor de bovine.
Mara Deleanu
Sursa: finantistii.ro