Ministrul Grindeanu: În perioada următoare vom avea câştigătorii pe cele patru loturi de autostradă de la Sibiu la Făgăraş
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, azi, la Braşov, că în perioada următoare vor fi desemnaţi câştigătorii licitaţiilor pentru realizarea celor patru loturi de autostradă de la Sibiu la Făgăraş.
‘Toate cele patru licitaţii sunt în desfăşurare ‘, a precizat Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a adăugat că speră ca anul acesta să fie realizate licitaţiile pentru sectoarele de autostradă dintre Braşov-Făgăraş şi Cristian-Codlea.
La rândul său, preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ciucă, a subliniat importanţa realizării unor căi rutiere rapide care să conecteze Braşovul cu alte oraşe.
Sursa: AGERPRES