Mai multe ONG-uri pregătesc un marș la nivel național pentru protecția femeilor

Marșul ”Împreună pentru siguranța femeilor” va avea loc pe 23 octombrie în mai multe județe din țară, inclusiv Sibiu, Brașov și Cluj și este organizat de rețeaua VIF- Violență împotriva femeilor. Sub sloganul ” Ne-am săturat de vorbe goale, vrem servicii sociale”, manifestația vrea să atragă atenția asupra problemei violenței împotriva femeilor din România.

Coordonatoarea marșului din Brașov, Iolanda Beldianu, președinte al Asociației ”Pas Alternativ”:

Obiectivele, din păcate, sunt cam aceleași care au fost de câțiva ani încoace, și anume ideea de a avea finanțări fluente, consistente și consecvente a serviciilor sociale pentru victimele violenței. Avem nevoie de adăposturi, avem nevoie de servicii de urgență pentru victime. Un al doilea obiectiv ar fi extinderea brățărilor electronice pentru protecția vieții victimei, și chiar și a agresorului . E preventiv, până la urmă, acea brățară îl ajută și pe el.

Demersul organizațiilor din Rețeaua VIF pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor poate fi susținut prin semnarea petițiilor publice de pe site-ul oficial VIF sau prin donații.

Din rețeaua VIF fac parte organizațiile: Centrul FILIA (București), Asociația FRONT,  Pas Alternativ (Brașov),  Absorbante pentru toate (Iași), PATRIR (Cluj-Napoca), SPICC (Timișoara), E-Romanja (Bacău), etc.

Mai multe detalii pe https://violentaimpotrivafemeilor.ro/ sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/AsociatiaPasAlternativ/

Zosim Alexandra

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri