Lupii se apropie de zonele locuite ale județului Covasna

Odată cu eliminarea în 2016 a cotelor de vânătoare, prin declararea urșilor ca specie protejată, și lupii încep să devină o problemă, pentru că se înmulțesc și atacă bunurile oamenilor.

Săptămâna trecută s-a semnalat un astfel de caz în localitatea Cernat. Angajații Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna vor merge pe teren pentru a monitoriza haitele, a declarat directorul instituției, Gheorghe Neagu:

Nu s-au mai dat derogări la lup, având în vedere că nu au fost atacuri frecvente. În ultima perioadă, într-adevăr, și-au făcut apariția în județ mai multe haite de lupi. Am văzut în municipiul Covasna că au omorât câini, am avut un atac în localitatea Cernat într-un saivan, în care au putut să atace și au omorât 9 oi. Într-adevăr, au sfâșiat și cerb și căprior.

Localnicii au și depus dosar de despăgubire pentru acest atac, spune Gheorghe Neagu.

Directorul APM Covasna ar putea cere o derogare de împușcare de la minister, chiar dacă lupii sunt mult mai mobili decât urșii și mai dificil de reperat.

Spre deosebire de urși care atacă omul dacă se simt amenințați sau se intersectează cu traseele lor de hrană, lupii nu reprezintă un pericol atât de mare pentru om, apreciază șeful Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș, Alexandru Cernea:

Din punctul meu de vedere, nu există acest risc, ca lupul să atace omul. Atât ursul cât și lupul, au populații mult crescute în România, iar acest lucru dăunează în special zonei rurale. Singura intervenție eficientă este cea a omului cu arma. Având în vedere că speciile de lup și urs sunt protejate, nu se pot acorda cote de recoltat, se dă sub altă formă. Se solicită nivel de prevenție în vederea diminuări riscului de pagube, de intersectări cu populația umană, cu animalele domestice.

Potrivit World Wide Fund România, datele oficiale pe anul trecut indică în România o populație stabilă de 2.500 – 3.000 de lupi, răspândiți în zone de dealuri înalte și munți de joasă altitudine, pe tot cuprinsul lanțului carpatic.

Autor: Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

SELECȚIUNI DIN PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Acţiune cu forţe mărite a poliţiştilor î...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au fost oprite în trafic 113 autovehicul...

Parteneri