Lipsa de apă afectează numeroase zone din ţară, ca urmare a secetei prelungite şi a scăderii debitelor râurilor
Și staţiunea turistică Colibiţa, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a rămas, de ieri, fără apă potabilă, după ce operatorul de apă-canal a anunţat sistarea până astăzi, la ora 14:00, în vederea refacerii rezervelor.
În aceste condiţii, localnicii şi proprietarii de hoteluri şi de pensiuni trebuie să apeleze la surse alternative, precum fântâni şi puţuri.
Autorităţile fac apel la oameni să folosească apa cu prudenţă şi responsabilitate, doar pentru băut şi nevoi igienico – sanitare şi casnice, şi să evite irigaţiile, spălarea trotuarelor sau umplerea piscinelor.
Sursa: RRA