Lemn în valoare de 11.000 de lei confiscat în Sovata
Poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice au efectuat împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Braşov un control la o societate comercială, cu punctul de lucru în Sovata. S-a verificat provenienţa şi comercializarea materialelor lemnoase.
Cu această ocazie s-a constatat că administratorul societăţii nu a respectat dispoziţiile legale privind modul de completare şi eliberare a avizelor de însoţire a materialelor lemnoase şi a comercializat aproape 40 de metri cubi de lemn rotund molid, fără avize de însoţire.
Administratorul societății a fost sancționat contravenţional cu suma de 6.000 lei, iar lemnul , în valoare de 11.000 de lei, a fost confiscat.
Corina Fontu