La producerea suplimentelor alimentare pot fi utilizate numai vitaminele şi mineralele cuprinse în legislaţia comunitară
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, azi, legea privind suplimentele alimentare.
Legea a fost adoptată în octombrie 2020, iar şeful statului a sesizat CCR în legătură cu aceasta. Curtea a stabilit că legea este constituţională.
Actul normativ stabileşte cadrul legal referitor la suplimentele alimentare, comercializate ca produse alimentare şi prezentate ca atare, reglementare care transpune mai multe directive europene.
Potrivit legii, la producerea suplimentelor alimentare pot fi utilizate numai vitaminele şi mineralele cuprinse în legislaţia comunitară.
Sursa: Agerpres