Județul Covasna va fi promovat în aer

Oferta turistică a judeţului Covasna va fi promovată timp de două luni de zile prin intermediul unei companii aeriene româneşti.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor a declarat că în revista companiei, distribuită tuturor pasagerilor, apare sub titlul “Vizitează Covasna – un tărâm de vis” un articol de patru pagini scris în limbile română şi engleză despre destinațiile turistice, mâncărurile tradiționale și modalitățile de petrecere a timpului liber în județul Covasna.
Potrivit acestuia, compania are peste 100 de trasee internaționale, iar timp de două luni de zile fiecare pasager va primi un exemplar al revistei, prin urmare, între 400.000 și 600.000 de oameni vor citi aceste articole.
Autorităţile covăsnene au demarat în urmă cu doi ani o campanie susţinută de promovare tursitică a judeţului, în această perioadă fiind invitaţi în zonă peste 100 de ziariști, bloggeri și formatori de opinie pentru a testa oferta şi a o face cunoscută pe canalele lor de comunicare.
Dealtfel, Consiliul Judeţean Covasna a declarat anul 2017 “Anului turismului în judeţul Covasna”, propunându-şi ca sub acest generic să atragă mai mulţi turişti în această zonă.
Potrivit datelor oficiale, anul trecut judeţul Covasna a fost vizitat de aproape 98.000 de turişti.

Mara Deleanu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri