Jandarmii harghiteni asigură desfășurarea în condiții legale a procesului electoral
IJJ Harghita și CPPCJ Gheorgheni vor asigura măsurile de ordine în zona a 111 secții de votare, dispuse în 90 de locații.
În perioada premergătoare procesului electoral, Jandarmeria Română a asigurat protecția locațiilor unde au fost tipărite buletinele de vot sau au fost confecționate materiale electorale.
Jandarmii vor fi prezenți în stradă şi vor patrula în zonele și pe arterele intens circulate din municipiile și orașe județului Harghita, cât și în zonele adiacente acestora, manifestând o atenție sporită în zone aglomerate precum: pieţele, gările și autogările.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita recomandă tuturor cetățenilor să respecte indicațiile forțelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură.
Rodica Boariu