Instanțele din Tg. Mureș se pregătesc de mutare
În cele două clădiri, de pe străzile Bolyai și Justiției, funcționează Judecătoria Tg.Mureș, Tribunalul Mureș, Tribunalul specializat și Curtea de Apel Tg.Mureș, cu întreaga lor organigramă. Unele spații sunt folosite de avocații din Baroul Mureș și de angajații Serviciului de Probațiune.
Toate aceste instituții ar trebui să-și găsească până în vară sedii în care să lucreze, pe perioada cât se fac reparațiile capitale, susține președintele Curții de Apel Mureș, Andreea Ciucă:
Demersurile pentru această reparație capitală au început din perioada 2010-2011, procedura de achiziție publică a durat peste un an și jumătate iar contractul s-a încheiat la începutul acestui an. Prin contract s-a prevăzut un termen pentru întocmirea și finalizarea proiectului, obținerea avizelor și a autorizației de construire. De acestea se ocupă ofertantul câștigător, în asociere cu proiectantul. Acuma deja nu depinde de noi, depinde de organul administrativ care trebuie să elibereze certificatul de urbanism și autorizația de construcție. Noi am spera ca în vacanța judecătorească să ne mutăm.”
Președintele Curții de Apel Tg. Mureș nu a putut preciza nici momentul când vor începe efectiv lucrările și nici locațiile exacte în care se vor muta cele șapte instanțe.
Sunt informații ce vor fi făcute publice la momentul oportun, deoarece, a explicat Andreea Ciucă, contractele de închiriere se află în diverse stadii de rezolvare, pentru fiecare instanță în parte.
Palatul de Justiție din Tg. Mureș a fost dat în folosință la începutul sec XX și a beneficiat de o reparație capitală cu 25 de ani în urmă, după care s-au făcut doar reparații de întreținere.
Valeriu Russu