Inspectorii CPC Covasna au amendat cu 10.000 de lei conducerea ştrandului şi piscinei din municipiul Sfântu Gheorghe
Inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului (CPC) Covasna au amendat cu 10.000 de lei conducerea ştrandului şi piscinei din municipiul Sfântu Gheorghe pentru neînlocuirea săptămânală a apei şi nedezinfectarea bazinelor de înot.
Comisarul şef-adjunct Mircea Diacon a declarat că potrivit legii înlocuirea apei şi dezinfectarea bazinelor trebuie să se facă săptămânal, prevedere care nu se respectă nici la ştrandul şi nici la baza de înot şi recreere din Sfântu Gheorghe.
Şeful CPC a mai spus că va continua controalele la aceste baze de nataţie, iar dacă autorităţile locale vor eluda în continuare legea, atunci va propune închiderea bazinelor. Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Tischler Ferenc a declarat că bazinele dispun de un sistem de reciclare optim, iar calitatea apei se înscrie în parametri normali, lucru certificat şi de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică. El a mai adăugat că dacă s-ar aplica întocmai prevederile legii, piscina şi strandul ar fi închise timp de câteva zile pe lună, prin urmare ar deveni nerentabile.
Mara Deleanu
Sursa foto: voceatransilvaniei.ro