Incident feroviar în Constanța
Mai mulţi călători care circulau astăzi cu un tren al unei companii private au fost nevoiţi să coboare în zona gării Cernavodă, între liniile de cale ferată, punându-şi viaţa în pericol, după ce au fost invocate defecţiuni la sistemul de frânare.
Oamenii au fost rugaţi să caute altă soluţie pentru a ajunge la Constanţa.
Sesizată, Protecţia Consumatorului spune că trenul ar fi ajuns ulterior la destinaţie fără pasageri, iar compania nu a putut fi contactată pentru a lămuri situaţia.
Comisarul şef al OPC Constanţa, Horea Constantinescu, susţine că se va solicita suspendarea activităţii acestui operator pe motiv că a expus călătorii la pericole. Din fericire nu s-au înregistrat accidente, iar pasagerii şi-au putut achiziţiona bilete la un tren personal CFR pentru a ajunge la destinaţie.