Încep înscrierile la cursurile Palatului Copiilor din Târgu Mureș

Copiii însoțiți de părinți sunt așteptați, până în 30 septembrie, pentru a se înscrie la unul din cele 25 de cursuri disponibile, de la dans la robotică, la teatru, carting, chitară, judo și multe altele.

Directorul Palatului Copiilor, Iolanda Cătinean, a precizat pentru Radio Tg.Mureș că aceste cursuri sunt gratuite, fără costuri suplimentare pentru părinți:

Cele mai căutate cursuri sunt cele care fac parte din domeniul artistic, muzica, chitara, dansurile, în general. Teatrul este căutat, cartingul, tenisul de masă, gimnastica ritmică. Este un număr limitat de locuri noi, în general, îi primim pe toți cei care se înscriu și care îndeplinesc condițiile de înscriere, vârsta pentru fiecare cerc.

Iolanda Cătinean spune că cei care urmează aceste cursuri acumulează mai multe cunoștințe și își petrec timpul liber într-un mod constructiv.

Noi venim în completarea programei școlare, cel puțin la cercurile care au legătură cu programa școlară, cum ar fi cultura și civilizația engleză sau cultura și civilizația germană. Pe de altă parte, dacă vorbim de teatru, înseamnă că îi încurajăm să citească și au tangență cu literatura, dezvoltă aptitudini la celelalte domenii, artistice și sportive. Copiii își petrec timpul liber într-un mod constructiv.

Deschiderea cursurilor va avea loc în 30 septembrie.

Raluca Creț

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Bucuria de a fi | Meleaguri scandinave

Rotar Mirela | Citeste articolul

Spiritele libere nu țin cont de îngrădir...

Parteneri