În Covasna nu sunt probleme din cauza gerului
Prefectura Covasna a convocat ieri Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a stabili măsurile de protecţie a populaţiei în contextul codului portocaliu de ger anunţat de meteorologi.
Prefectul Sebastian Cucu a declarat că a dispus identificarea persoanelor vulnerabile, respectiv a celor fără adăpost, precum şi a spaţiilor în care pot fi găzduite.
De asemenea, s-a discutat despre eventualitatea sistării temporare a cursurilor în învăţământul preşcolar, dacă se vor înregistra temperaturi extreme.
Prefectul Sebastian Cucu a declarat că deocamdată nu s-au înregistrat probleme deosebite, situaţia fiind sub control.
În această dimineaţă la Sfântu Gheorghe s-au înregistrat minus 12 grade Celsius şi minus 13 la Întorsura Buzăului, dar în vârful Lăcăuţi, la peste 1700 de metri, au fost minus 22 grade Celsius.
Meteorologii spun că minima istorica.în judeţul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius, înregistrată pe 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu mai fusese atins din anul 1939.
Primarul oraşului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă a declarat că atât instituţiile publice, cât şi populaţia au asigurat combustibilul necesar şi, cel puţin deocamdată, nu se pune problema sistării cursurilor şcolare, temperaturile înregistrate fiind obişnuite în zonă pentru această perioadă a anului.
Mara Deleanu