Tichete valorice pentru achiziţionarea de biciclete
Deputatul Valeriu Steriu a depus, azi, la Parlament, un proiect legislativ care prevede că angajatorii pot acorda angajaţilor tichete valorice pentru achiziţionarea de biciclete.
Proiectul presupune ca angajatorii să poată acorda angajaţilor subvenţii sub forma unor tichete de bicicletă, o dată la trei ani, valoarea maximă a subvenţiei fiind de 1.500 lei.
Potrivit inițiativei, angajatorii pot acorda indemnizaţii pentru mersul pe bicicletă angajaţilor care utilizează acest mijloc de transport pentru a se deplasa la locul de muncă sau pentru deplasările în interes de serviciu.
Această indemnizaţie este acordată tot sub forma tichetelor de bicicletă, într-o limită anuală de 300 lei, pentru o valoare de 0,33 lei/kilometru.
Angajatorii au libertatea de a defini, după consultarea angajaţilor vizaţi, lista documentelor justificative necesare acordării indemnizaţiei şi frecvenţa prezentării acestora.