Harghita: Patru apeluri pentru îndepărtarea urșilor

În ultimele 24 de ore, au fost primite 4 apeluri la 112, prin care era anunțată prezența unor urși în localitățile Borsec, Fitod și Atid, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita.

Primele două apeluri au fost ieri, la orele 16 și 18, și semnalau prezența unui urs în orașul Borsec. A fost trimis imediat în zonă un echipaj de ordine publică format din jandarm și polițist, care l-au îndepărtat înspre pădure.

Al treilea apel semnala prezența unui urs lângă Fitod. Și acesta a fost îndepărtat de echipajul de jandarmerie înspre pădure.

Azi-noapte, după ora 1,00, un bărbat a anunțat prezența a unui urs în curtea casei sale din comuna Atid. A fost trimis la fața locului un echipaj de ordine publică format din jandarmi și polițiști, care a intervenit pentru îndepărtarea animalului sălbatic din apropierea zonelor locuite.

Jandarmii îi sfătuiesc pe oameni ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

A crescut taxa pentru neachitarea parcăr...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii locali târgumureșeni au deci...

Parteneri