Grup de turişti, rătăcit după ce a ieşit de pe pârtiile de schi amenajate din Masivul Postăvarul
Patru turişti, care au ales să schieze în afara pârtiilor amenajate din zona Poiana Braşov – Masivul Postăvarul, s-au rătăcit, ieri, şi au fost nevoiţi să ceară ajutorul salvatorilor montani.
Salvamont Braşov face, din nou, apel către schiori să nu iasă de pe pârtiile amenajate, deoarece se expun pericolelor.
Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină, ieri, în cinci cazuri, în care au fost implicate opt persoane care s-au accidentat sau rătăcit, în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuş din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru. Pentru patru persoane accidentate, salvatorii montani ajunşi la locul solicitării au acordat primul ajutor şi apoi le-au coborât la baza muntelui, unde una dintre acestea a fost preluată de un echipaj SMURD.
De la începutul sezonului de schi, salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit în 167 de cazuri, reprezentând 171 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau au trebuit să fie evacuate.
Sursa: Agerpres