Expoziție națională de taurine, la Tîrgu-Mureș
Evenimentul de astăzi este parte a primei ediţii a Congresului Internaţional al Rasei Bălţată tip Simmental, care a început ieri la Palatul Administrativ din Tîrgu-Mureș.La Expoziţia de taurine de la sala Manej a Depozitului de Armăsari s-au prezentat crescători din 6 județe care au adus aproximativ 100 de animale.
Expoziția a avut și caracter de concurs, fiind premiate cele mai frumoase animale, la categoriile vaci multipare, vaci primipare, juninci gestante și tineret prăsilă.
Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc a subliniat că întregul eveniment este organizat în special pentru crescători, spre a le da posibilitatea să-și prezinte animalele.
El a anunțat că anul viitor Tîrgu-Mureșul va fi gazda primului târg național de zootenie.
Este prima ediție a acestei expoziții pe care vrem să o perenizăm și la anul, îi asigurăm pe toți ascultătorii dvs. că vor avea prima expoziție cu specific strict zootehnic din România. Facem multe expoziții și evenimehte cate toate își au rolul loc, dar în România vrem să permanentizăm la Tîrgu-Mureș singurul târg național de zootehnie.
Deputatul, medicul veterinar și crescătorul de animale Kelemen Attila a amintit că Tîrgu-Mureșul a mai avut parte de o astfel de premieră când, în anul 1986 s-a organizat primul congres internațional similar.
Noi aici suntem continuatorii unor tradiții foarte importante. Județul Mureș, încă din anii 70-80 a fost pe primele locuri, atât ca efective cât și la producții de lapte. Primul congress European din România tot aici s-a ținut, în 86, la Tofalău, lângă stațiune, care a pus pe harta creșterii taurinelor de tip Simmental și România și județul Mureș.
CÂŞTIGĂTORII EXPOZIŢIEI
Marele premiu:
Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Sângeorgiu de Mureş
Categoria „Vaci multipare”
Locul 1 – Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Sângeorgiu de Mureş, locul 2 – Liviu Teban, Locul 3 – Liviu Teban
Categoria „Vaci primipare”
Locul 1 – Liviu Teban, Locul 2 – Doina Dan, Locul 3 – Alexandru Torkos
Categoria „Juninci gestante”
Locul 1 – Alexandru Torkos, Locul 2 – SC Karma SRL, Locul 3 – Liviu Dobrău
Categoria „Tineret prăsilă”
Locul 1 – Liviu Dobrău, Locul 2 – SC Karma SRL, Locul 3 – SC Ceragrim SRL
Vali Russu