Elevii brașoveni primesc abonamente gratuite și în acest an școlar
Abonamentele pe transportul în comun vor fi însă pe toate linile.
Dacă până acum elevii brașoveni care foloseau mijloacele de transport în comun pentru deplasarea la școală și spre casă primeau un abonament valabil pe cel mult 2 linii de transport în comun, de la 1 octombrie, elevii vor beneficia de abonament gratuit pe toate liniile de transport în comun din Brașov, fără limită de călătorii.
Elevii vor primi un card de transport, care va fi încărcat lunar cu un abonament gratuit pe toate liniile RAT Brașov, cu condiţia ca respectivul elev să se deplaseze cel puțin 2 stații de autobuz până la școală și cel mai important, să nu înregistreze nici măcar o absență în luna anterioară. Cei care nu îndeplinesc ambele condiții, pot să achiziționeze un abonament subvenționat cu 50% și care costă 35 de lei.
De această facilitate de transport vor beneficia în jur de 13.000 de elevi din clasele I-XII, începând de la 1 octombrie și până la terminarea anului școlar, în luna iunie 2017. Efortul bugetar al Municipalității brașovene este de 2,550 de milioane de lei, bani care vor fi virați în contul RAT Brașov sub formă de subvenție.
Vali Blajovan