Deținuții din Penitenciarul Tîrgu-Mureș au început școala
Ei au fost incluși în programul ”A doua șansă”, care urmărește sprijinirea persoanelor pentru recuperarea învățământului primar sau gimnazial. Programul este deschis tuturor celor care nu au finalizat aceste nivele de studii și care au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta de școlarizare corespunzătoare clasei.
Programul se derulează cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Mureș, al Gimnaziului de Stat ”Mihai Viteazu” Tîrgu Mureș și al Centrului Școlar pentru Educație Incluziva nr. 2 Tîrgu Mureș.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tîrgu-Mureș, Ovidiu Rîtea:
Deținuții vor avea ocazia de a contribui la dezvoltarea lor personală în cadrul oportunităților de ocupare a timpului într-un mod util și constructiv, iar la absolvire vor dobândi o diplomă de studii din partea instituțiilor de învățământ și vor beneficia de zile câștig. Educaţia persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru Administraţia Națională a Penitenciarelor, prin aceasta realizându-se pregătirea acestora pentru revenirea în societate şi creșterea şanselor de reintegrare în societate”.
53 de deținuți au fost încriși la activitățile de instruire, iar programa şcolară cuprinde aceleaşi materii şi bareme de evaluare ca în toate unitățile de învățământ similare din sistemul educaţional românesc.
Raluca Creț
Sursa foto: arhiva