De mâine, Aeroportul ”Transilvania” Tîrgu-Mureș se închide pentru reparații
Este vorba de lucrări de reparații curente la pista de operare, care se vor efectua în perioada 6-12 octombrie, a declarat directorul Aeroportului, Peti András.
El a precizat că zborurile ce urmau să fie efectuate în această perioadă se suspendă, și nu vor fi preluate de alte aeroporturi.
Din 6 până în 12 octombrie vor fi suspendate activitățile pe Aeroport și se va pune accent pe lucrările de întreținere, de mentenanță și servisare a tot ceea ce înseamnă infrastructură aeroportuară, de pregătire pentru sezonul de iarnă. Aceste zboruri au fost anulate, compania aeriană oferind pasagerilor care au avut zboruri rezervate pentru a le plăti contravaloarea biletului sau a face reprogramare pentru o altă destinație sau pentru o altă dată.”
Din anul 1969, de la darea în folosință a pistei Aeroportului şi până în prezent nu a fost efectuată nicio reparaţie capitală, cu toate că aceasta se impune după fiecare 28 de ani de exploatare.
Peti András a mai precizat că reparațiile costă aproximativ un milion de lei, fiind finanțate de Consiliul Județean Mureș.
Valeriu Russu