De Dragobete, s-au sărutat fetele de la Căminul de vârstnici din Târgu Mureș

B-unicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Târgu Mureș au ales să sărbătorească iubirea românească într-un mod autentic, printr-o șezătoare tradițională, alături de membrii Grupului de folclor ”Ibășteana”.
S-au interpretat poezii, s-a făcut haz de necaz și s-a cântat, într-o atmosferă prietenească.

Directorul Căminului, Anca Florea:

Am început în urmă cu 5 ani cu un parteneriat cu elevii de la Liceul de Artă și am creat un eveniment ”Valentin contra Dragobete” și a câștigat Dragobetele. De atunci, ne-am hotărât să serbăm în fiecare an Dragobetele. Și, pentru că legenda spune că, atunci cânt de Dragobete vremea era ploioasă sau ningea, tinerii se întâlneau într-o casă și legau prietenii, am hotărât să legăm prietenii cu Grupul ”Ibășteana” chiar aici, în casa noastră.

Dragobetele este sărbătorit indiferent de vârstă, dar după un număr de ani primește altă semnificație:

La Cămin, de Dragobete mai există o tradiție unică, aceea a plăcintelor în formă de inimă.

Directoarea Anca Florea:

Am avut niște plăcinte care au devenit tradiționale la noi. Sunt niște plăcinte în formă de inimă și au și acestea legătură cu Dragobetele pentru că Dragobetele se mai spune că este cumnatul lui Lăzărică, Lăzărică cel mort din dor de plăcinte, pentru că Lazăr acesta a poftit niște plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă pentru că torcea.

Bunicii s-au pregătit câteva zile pentru acest eveniment.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Unirea Ungheni, meci pe teren propriu cu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Formația mureșeană primește, sâmbătă, 5 ...

Parteneri