Crește numărul de accidente rutiere cauzate de viteza excesivă
Viteza excesivă ocupă primul loc în ierarhia cauzelor generatoare de accidente rutiere grave din județul Mureș.
Astfel, săptămâna trecută, sub coordonarea Organizaţiei Europene a Poliţiilor Rutiere, s-a derulat o acţiune de monitorizare a vitezei pe șosele județene.
Purtătorul de cuvânt al IJP Mureș, Andreea Pop:
Polițiștii au constatat aproape 500 de sancţiuni contravenţionale, pentru depăşirea limitei de viteză şi au fost reţinute 8 permise de conducere pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise. În județul Mureș până la această oră s-au produs 42 de accidente cauzate de viteza neregulamentară, cu 7 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Ca și consecințe, 10 persoane au decedat, cu 2 mai multe decât anul trecut, și 44 au fost rănite grav.”
Cu prilejul acestei acțiuni, poliţiştii mureșeni au mai constatat 18 infracţiuni – 8 dintre ele la regimul rutier, printre care conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis și conducerea unui autoturism neînmatriculat.
Valeriu Russu