Crescătorii de animale vor protesta la Sfântu Gheorghe
Preşedintele Asociaţiei crescătorilor de bovine din judeţul Covasna, Otvos Mozes a declarat că mitingul va avea loc pe data de 3 iunie a.c în municipiul Sfântu Gheorghe, iar la acesta vor lua parte şi fermieri din judeţele Braşov, Mureş, Sibiu, Harghita şi Cluj.
Conducerea asociaţiei a adresat un memoriu ministrului Agriculturii, Daniel Constantin prin care i-au adus la cunoştinţă problemele cu care se confruntă sectorul zootehnic şi decizia fermierilor de a ieşi în stradă.
Fermierii avertizează că dacă semnalul lor de alarmă nu va fi luat în considerare, vor fi nevoiţi să continue protestele în Bucureşti.
Mara Deleanu
Foto: www.immromania.ro