Copil decedat, găsit la un loc de joacă din Făgăraş
Poliţiştii din municipiul Făgăraş efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce, sâmbătă seara, un copil în vârstă de 9 ani a fost găsit inconştient într-un loc de joacă din oraş. Echipele medicale sosite la faţa locului au constatat decesul acestuia, potrivit unui comunicat al IPJ Braşov.
Conform sursei citate, cadavrul a fost ridicat şi transportat la serviciul de medicină legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor reale ale decesului.
În cauză, poliţiştii din Făgăraş efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş.
Sursa: Agerpres