Colecția Muzeului Cinegetic din Sfântu Gheorghe s-a îmbogăţit cu circa 50 de trofee

Colecţia Muzeului Cinegetic din Sfântu Gheorghe s-a îmbogăţit cu circa 50 de trofee primite donaţie din partea unei familii de vânători, printre care o zebra, două antilope africane şi doi facoceri.
Muzeul cinegetic din Sfântu Gheorghe, inaugurat în primăvara anului 2013, funcţionează într-o clădire monument istoric aflată în centrul municipiului, care a fost reabilitată cu fonduri europene de către Primărie.
Acesta cuprinde o bogată colecţie de trofee, arme de vânătoare, documente şi fotografii, majoritatea provenind din colecţiile particulare ale unor vânători din zonă.
Printre exponatele muzeului pot fi văzute cel mai mare trofeu de cerb din România, vânat în anul 2011, un urs capturat de Nicolae Ceauşescu în judetul Covasna, un trofeu de râs medaliat cu aur, care a fost expus în 1971, la Expoziţia mondială de la Budapesta, precum şi un crocodil de Nil, în lungime de peste patru metri.
Muzeul cuprinde şi o zonă interactivă unde vizitatorii pot atinge animalele, pot obţine informaţii de pe touchscreen despre speciile de animale şi pot “vâna” cu o puşcă cu laser.

Sursa: RRA / Oana Negrea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Nivelul taxării din România

Corina Muntean | Citeste articolul

Există o probabilitate foarte mare ca ni...

Parteneri